Tangoul s-a nascut in Argentina, Buenos Aires, la sfarsitul secolului XIX in suburbiile sarace ale orasului care adaposteau un numar foarte mare de emigranti de pe toate continentele.

A dansa tango cu o femeie in acea vreme era considerat obscen – imbratisarea este prea intima, picioarele se ating si se intrepatrund… Asa incat daca barbatii doreau sa incerce un pas nou sau sa invete sa danseze, singura posibilitate era sa danseze cu un alt barbat. Dansatorii de tango repetau intre ei astfel incat sa atraga admiratia doamnelor.

Muzica de tango era cantata pe instrumente portabile: chitara, vioara, etc. Bandoneonul, adus in Argentina la sfarsitul secolului 19 a devenit instrumental asociat cu tangoul, iar sunetul bandoneonului inseamna pentru multe persoane sunetul tangoului.

Perioada 20’-50’ este cunoscuta ca epoca de aur a tangoului. Muzica, dansul si literatura de tango au atins maturitatea artistica. Emulatia Buenos Airesului a cuprins un numar neinchipuit de mare de virtuosi muzicieni, dansatori, poeti, artisti plastici si nu in ultimul rand locuitorii Buenos Airesului.

Caracterul dansului este dat de miscările sincopate si de pauzele dramatice, iar maniera de abordare depinde în mare măsură de abilitatea dansatorilor de a se adapta caracterului pasional al acestuia.

Este un dans plin de personalitate, cu multă trăire interioară care invaluie publicul cu parfumul sau.

Masura muzicala este de 4/4, tempoul fiind de 30-33 masuri pe minut.