Ciudat cum civilizaţia modernă a reuşit să transforme elementul care ne-a asigurat supravieţuirea într-o excepţie.
Nu există om să nu se simtă bine când aleargă. Pare o exagerare, dar dacă nu vă simţiţi bine e un semn că o faceţi prea repede sau prea încet în raport cu forma fizică pe care o aveţi.
Nu numai că atunci când ne întâlnim cu alergarea ne simţim bine, dar după, ne simţim şi mai bine. O singură activitate ne mai aduce atât de multă fericire – da, la sex mă refer.
Oamenii sunt definiţi de alergare. Superioritatea noastră faţă de celelalte vieţuitoare a fost dată de alergare. Pe o distanţă de 50 de kilometri, omul e cel mai rapid mamifer.
Transpiraţia şi capacitatea de a pierde căldură prin piele ne face imbatabili pe distanţe lungi.
Înainte de a avea suliţe şi arcuri, oamenii vânau alergând prada până la epuizare – ”persistence hunting” (vânătoare continuă) a fost prima armă inventată de oameni.
Alergarea e scrisă în genele noastre. Faptul că ne plac oamenii slabi nu are legătură cu editorii revistelor de modă, ci are legătură cu supravieţuirea – suntem atraşi de cei care par a fi cei mai buni alergători. În urmă cu câteva mii de ani, alergătorii aduceau hrana.
Astfel se explică şi atracţia exercitată asupra noastră de tot ce înseamnă sport, confruntare în mişcare.
Şi cu toate acestea, în mod ciudat, civilizaţia modernă a alungat alergarea undeva la marginea preocupărilor cotidiene.
În zilele noastre, alergarea încă mai e percepută ca fiind ceva exotic, deşi, în ultimul timp, percepţia a început să se schimbe.
Cei mai mulţi oameni se apucă de alergat cu speranţa că vor slăbi miraculos. Ceea ce nu e adevărat. Slăbitul are legătură cu mâncatul. E adevărat că sportul practicat în fiecare zi reglează metabolismul şi reduce un pic pofta de mâncare, dar acesta e cel mai mic beneficiu. Un alergător persistent e atent la ce şi cât mănâncă. Pentru a vă face o idee, un hamburger îl ardeţi într-o oră de fugă.
Cred că cel mai mare beneficiu al alergării serioase şi consistente pentru omul modern e alungarea stresului. De fapt, creşterea rezistenţei la stres.
