Tango-ul este un dans ce a luat nastere ca un dans social, la fínele secolului XIX, in zona Buenos Aires si Montevideo, avand ca principal obiectiv apropierea oamenilor. In timpul dansului, se creaza o atmosfera placuta, oamenii se simt bine, dar, totodata, prin profunzimea miscarilor, ia nastere o anumita intimitate, un anumit context in care dansatorii impartasesc unul altuia momente unice, precum si o atitudine protectoare.
Cercetarile efectuate de catre specialisti au demonstrat faptul ca atingerile subtile si contactul mainilor creste nivelul de oxitocina, hormon care contribuie la scaderea tensiunii arteriale si la dilatarea arterelor, cu efect pozitiv asupra status-ului mental, ajutand astfel indivizii sa lupte impotriva temerilor de orice fel, dar si a stress-ului.
Felul in care partenerii se imbratiseaza in timpul dansului, care aminteste de bratele mamei, a demonstrat faptul ca tango-ul este foarte eficient ca terapie in cazul persoanelor care lupta sa depaseasca diverse traume.
Prin natura sa, tango-ul este un dans care implica si alte doua aspecte importante. O buna intelegere intre parteneri, pe de o parte, in sensul in care barbatul trebuie sa stie daca partenera este pregatita pentru urmatorul pas, iar femeia, la randul sau, trebuie sa ghicesca si sa urmeze miscarile partenerului. Pe de alta parte, este un dans care confsinteste clar rolul fiecaruia: unul conduce, celalalt trebuie sa-l urmeze. Din aceste considerente, tango-ul este folosit cu succes in terapiile ce vizeaza persoanele cu probleme de incredere (in ei insisi sau in cei din jur), precum si pe cei care nu reusesc sa ia decizii sau sa-si conduca propriile vieti.
Acestea sunt doar cateva motive pentru care tango-ul este acceptat ca si terapie pentru bolnavii cu afectiuni psihice, in multe clinici din Argetina, dar si in alte state din America Latina. In timpul orelor de dans, pacientii sunt concentrati sa efectueze corect pasii, sunt motivati sa continue, astfel incat crizele psihice sunt mult mai putin frecvente si, in unele cazuri, s-au inregistrat remarcabile imbunatatiri ale starii psihice a persoanelor implícate in terapie.
Tango-ul este folosit, in prezent, ca terapie adjuvanta in tratamentul fobiilor sociale, depresiei si chiar in cazul schizofreniei. De asemenea, s-a dovedit a fi o terapie foarte folositoare in cazul majoritatii afectiunilor psihice care implica probleme de relationare, dar si in cadrul terapiilor de cuplu.
Unele persoane mai in varsta, mai ales pensionarii, care, iesind din campul muncii, se regasesc dintr-o data intr-o perioada de inactivitate, ba chiar izolare, tango-ul poate fi folositor din foarte multe puncte de vedere: pentru relationare in cadrul unui grup, pentru divesrificarea activitatilor, pentru a face miscare si a pastra mobilitatea articulatiilor, pentru sporirea gradului de coordonare a miscarilor. Pornind de la acest ultim aspect, bolnavii cu Pakinson sunt alta categorie de pacienti care pot beneficia de efectele terapeutice ale practicarii acestui dans. Ba chiar terapia prin tango este folosita, cu rezultate destul de bune, si in cazul bolnavilor de Alzhaimer, care trebuie sa invete serii complícate de pasi, mentinandu-si astfel memoria activa si antrenata permanent.
Si nu in ultimul rand, ca orice alta forma de miscare, tango-ul si-a dovedit efectele benefice in lupta impotriva bolilor cardiace si a arterosclerozei, antrenanand inreg organismul, atat pe plan fizic, cat si pe plan psihic. Emotiile pozitive sunt un element benefic pentru o viata lunga si fericita.
